9 jucători au depus contestații la tabelul preliminar de creanțe al FC Rapid. **Taher și Corvinul, de aceeași parte a baricadei

9 jucători au depus contestații la tabelul preliminar de creanțe al FC Rapid. **Taher și Corvinul, de aceeași parte a baricadei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Omul de afaceri Fathi Taher, gruparea FC Corvinul Hunedoara și nouă foști și actuali jucători rapidiști au depus contestații la tabelul preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență al SC FC Rapid SA, societatea care administrează clubul cu același nume din Liga I.

Conform site-ului oficial al Ministerului Justiției, just.ro, cei nouă fotbaliști sunt următorii: Romeo Surdu, Ovidiu Burcă, Rui Duarte (toți trei foști rapidiști), Mihai Roman, Cristian Oros, Ovidiu Herea, Ionuț Voicu, Ștefan Grigorie și Alexandru Ioniță (toți șase sub contract cu FC Rapid). Aceștia constestă încadrarea lor de către administratorul judiciar la categoria creditori chirografari și solicită instanței introducerea în categoria creditorilor cu creanțe salariale.

Conform Legii Insolvenței, SC FC Rapid SA trebuie să achite în primul rând creanțele salariale, apoi pe cele garantate, cele bugetare și în ultimul rând pe cele chirografare. În general, creditorii care își recuperează o parte din datorii sau în unele cazuri integral sunt cei cu creanțe salariale, garantate și bugetare.

În ceea ce îl privește pe omul de afaceri Fathi Taher, reprezentat de fiica sa, Suzan Taher și de compania Quatron Internațional Investment, creanțele solicitate nu au fost admise de administratorul judiciar. Conform tabelului preliminar, Suzan Taher a solicitat 21,7 milioane lei, iar Quatron Internațional Investment 6 milioane lei, niciuna dintre aceste creanțe nefiind admisă.

Fathi Taher, care a finanțat clubul în anul 2008, când a încercat să cumpere pachetul majoritar de acțiuni de la George Copos, s-a înscris la masa credală în total cu 37 de milioane de lei, însă adminsitratorul a admis doar 10 milioane de lei, prin firma SC MT Property.

De asemenea, FC Corvinul Hunedoara susține că are de recuperat creanțe în valoare de 3,1 milioane lei, dar administratorul judiciar nu a admis această sumă.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.

La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

Creditorii au avut dreptul să conteste tabelul preliminar în termen de cinci zile, după care va fi aprobat tabelul final al creanțelor clubului giuleștean. Următorul pas va fi stabilirea planului de reorganizare a grupării din Liga I de către creditorul care deține 20 la sută din datorii și administratorul judiciar, cu o perioadă de implementare de 1-3 ani. Planul de reorganizare ar trebui să cuprindă măsuri care să vizeze revitalizarea activității clubului astfel încât să își achite datoriile.

La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos, numind-o ca administrator judiciar pe Cristina Andronache. Termenul limită pentru definitivarea tabelului creanțelor a fost fixat pentru 28 februarie 2013.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât 300 de becuri simultan
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce datorii are
A fost în top, dar și-a pierdut toată averea la jocurile de noroc! ”Sunați-mă! Voi fi cel mai bun”. Ce…
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
Ce dietă ține Inna, pentru a se menține SEXY! Care sunt alimentele la care a renunțat DEFINITIV
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e tot. Unde urmează să plece săptămâna viitoare! GALERIE FOTO!
PRIMELE imagini din vacanța lui Irinel Columbeanu cu fiica sa. Petrec un sejur de vis la Cluj. Și nu e…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă:
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să vină acasă: "Era extraordinar, diferit…
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Comoara ascunsă a României. Au fost chemați soldații să o protejeze
Comoara ascunsă a României. Au fost chemați soldații să o protejeze
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
Reacția lui Steffi Graf după ce a fost cerută în căsătorie de un român, la Cluj-Napoca VIDEO
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
EURO 2024: şase echipe, printre care Anglia şi Olanda, debutează la actuala ediţie a competiţiei
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe soția infidelă
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și a dat-o în vileag pe…
×